Protejat: Poze – primul contact

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Post si rugaciune

Rugati-va pentru lucrara misionara din Oltenia specific. Informatiile de pe acest sait ajuta in acest sens.

Rugati-va pentru pastorul de acolo.

Rugati-va pentru aceia dintre noi care vom merge sa-i ajutam pe oameni acolo.

Daca intelegeti postul sunteti chemati sa sustineti lucrarea din Oltenia si in acest mod.

Vizita in Oltenia – marturie

Impreuna cu Emil, Alice, Vio si fetita noastra Rut (de sase saptamani la data aceea), am fost intr-o scurta calatorie misionara in Ciupercenii Noi, Oltenia.

Am plecat din Hateg, Vineri, 17 Iulie 2009. Fiindca nu am prea avut timp sa organizam prea mult deplasarea aceasta, parea ca nu vom realiza ceva acolo. Asa ne gandeam.

Trecand prin Craiova, l-am luat si pe pastorul care e misionar in satul unde am vrut sa ajungem. El a fost in spital cateva zile. Cand a aflat ca vrem sa venim s-a hotarat sa se externeze si a insistat sa venim. Desi analizele i-au iesit bine, nu se simtea prea bine. Oboseala se vedea pe chipul sau. Implicarea lui zilnica in a vorbi cu oamenii despre Dumnezeu a fost dovedita din plin in timpul cat am stat acolo.

Inca de Vineri, dupa ce am facut cateva cumparaturi pentru a avea ce sa mancam in timpul cat am stat acolo, am fost provocati de Caius (pastorul despre care ziceam), sa mergem prin sat sa vorbim cu oamenii. Asa am facut pana seara tarziu. O familie tanara ne-a invitat la ei, unde am discutat aproape doua ore despre Dumnezeu, suflet, mantuire, viata.

Sambata dimineata am reusit sa facem cateva pachete pentru oamenii mai saraci din sat, pe care urma sa-i vizitam. Restul zilei am fost prin sat, cautandu-i pe acesti oameni. Am gasit case din pamant, cu tavanul cazut, unele cu geamuri sparte. Oameni fara posibilitatea de a munci, singuri si saraci. Cazuri greu de descris, a unor vieti traite in singuratate si saracie.

Am gasit o femeie paralizata in pat. Facuse pe ea si de cateva zile nu mancase nici nu bause apa. Imediat Caius a luat apa si i-a dat. A vorbit apoi cu doua femei, vecine, care au schimbat-o. Noi am mers in oras (Calafat), sa cumparam Pampers pentru ea. Am luat si niste spirt si alte lucruri de pe o lista facuta in graba. Femeia aceasta, nu poate vorbi. Nu are pe nimeni. Caius a gasit pe cineva care sa o ingrijeasca in fiecare zi. El insusi va trece pe acolo cel putin saptamanal.

Casa acestei femei este din pamant. Usa de la intrare nu exista. Are trei camere, dintre care una este cu peretele exterior spart si tavanul cazut. Se vede cerul. Camera in mijloc e plin de haine si obiecte amestecate. Iar in a treia camera sunt doua paturi. Acolo doarme Ioanca, femeia aceasta de vreo 60 de ani. Aici este nevoie de curatenie. E plin de pureci. Fara sa vrem, am luat si noi si chiar in aceste zile apartamentul in care locuim este in carantina. Am stropit impotriva purecilor. Aceasta femeie si altii ca ea traiesc in aceste conditii mizere. Ea nici nu se poate misca de pe pat.

Apoi, am gasit o alta familie formata din trei persoane. Baiatul este de vreo 29 de ani, dar nu munceste niciunde. I-a cazut parul si transpira fie ca face, fie ca nu face efort. Au fost cu familia cateva zile la munca, putin mai departe. Cand s-au intors geamul camerei era spart de o piatra aruncata de oamenii rai. Casa lor e din pamant si vrem si aici sa facem curatenie si sa deratizam.

O alta femeie vaduva si singura sta cu tavanul sa cada pe ea. In hol o barna s-a rupt si tavanul e cazut in parte. Restul sta sa cada. Oricand fameia aceea este in pericol. Acolo trebuie sa ajutam si la reparatia casei.

O alta familie parasita de nepotii plecati si pe care nu-i mai intereseaza de cei care i-au crescut cu atat greu si dragoste, sta intr-o casa unde gaurile facute de sobolani sunt cat o mana sau un picior. Bate vantul cu usa inchisa. Inauntru nu am putut sta de miros. Probabil ca e un focar de infectie acolo. Afara era o patura pusa spre poarta, ca trecatorii sa nu-i vada pe cei doi soti batrani culcati in curte, pe o patura. Cu siguranta ca nevoia ca cineva sa se ocupe de situatia lor este mai mult decat urgenta. In inima noastra s-a ivit ideea de a forma o echipa de tineri si adulti cu care sa ne reintoarcem cat mai repede, sa-i ajutam.

Pe langa acestia toti, am mai vizitat o familie care locuieste tot intr-o casa de pamant. Ei muncesc sa achite casa, tocmai cumparata. Femeia este credincioasa si il cauta de Dumnezeu. Copilul cel mic, la 9 ani, munceste toata ziua sa-si ajute tatal. Pentru astfel de copii noi am pregatit un dus. Dupa multa vreme s-au vazut si ei curati. Poate ideea aceasta nu inseamna prea mult in ochii lor, dar sunt oameni!

Astfel de oameni au nevoie de alimente, saptamanal. In colaborare cu oameni din satul acela, ei pot primi chiar si o masa calda de a caror costuri sa ne ingrijim noi. Toate aceste ganduri si altele ne-au trecut prin minte in timp ce vedeam aceste cazuri si simteam starea de fapt a realitatii imediate ce ne inconjura.

In acelasi timp, am avut ocazia sa vestim Evanghelia mantuirii oamenilor din acel sat. Multi au auzit-o in timp ce treceam pe langa ei pe drum. Unii au auzit-o la Biserica Baptista din sat, unde cativa din cei prezenti au inteles-o si au ales sa creada in Isus Cristos, pentru a-si mantui sufletul. Si acest Isus Cristos este Cel care ne cheama sa dam o mana de ajutor, un pahar de apa, o bucata de paine si chiar mai mult. Facand aceasta, Lui ii facem. Dar oamenilor si noua, caci „e mai ferice sa dai, decat sa primesti”, zicea Mantuitorul.

Multi copii din sat nici nu au timp sa se joace, sau nu au vazut prea des o jucarie. E nevoie pentru multi ca un dus sa fie amenajat si ei sa aiba posibilitatea sa-si faca baie singuri. E nevoie de haine, paturi si jucarii. E nevoie de dragostea oamenilor care ar putea merge acolo sa Il arate pe Cristos. E nevoie de intelegere, de cineva carora ei sa se descarce si pe umarul carora sa planga. E nevoie de alimente si materiale de constructii.

Am inteles ca avem o posibilitate sa aratam dragostea crestina, ajutand semeni de-ai noastri care traiesc ca niste animale. Vecinilor nu le pasa, unii ii urasc asa de mult ca le sparg si geamurile ce le-am mai ramas. Dar Dumnezeu Si-a dat Fiul pentru astfel de oameni. El a venit sa caute si sa mantuiasca „ce era pierdut”. Am gasit niste oameni „pierduti” si trebuie sa facem totul ca sa-i regasim.

Cu Dumnezeu!

Oltenia – hrana

In urma vizitelor pe care le-am facut in satul Ciupercenii Noi, am gasit cateva familii care traiesc sub pragul saraciei.

O familie avea de mancare pentru o zi cinci ardei pe care sa-i puna la foc si sa-i manace goi. Cand le-am dat o masa calda la biserica din sat, nu au putut sa manance mai mult de o farfurie de supa. Atat de mic e stomacul lor. Dar sunt multumitori.

Ne dorim sa putem sustine oamenii saraci din acest sat, cu care am intrat in contact. Doua familii (5 persoane) din acest sat au auzit Evanghelia adusa de noi si s-au intors la Dumnezeu, in cadrul unui servici divin de la biserica din loc. Ele sunt printre acesti oameni pe care ne dorim sa-i ajutam.

Cu ce? Cu pachete de supravietuire, care sa contina: faina, orez, zahar, ulei, cateva mere, cartofi, rosii, paste fainoase, apa.

Pentru a face aceasta, avem nevoie de 100 RON/persoana/luna. De exemplu, doua persoane ar putea dona cate 50 RON pentru unul dintre acesti oameni. Astfel, ne asiguram ca ei au ce manca. Fratii din sat se pot ocupa de prepararea unei supe calde si a painii.

Daca Dumnezeu va pune pe inima, asteptam ajutorul dvs. care este foarte important.

Rugati-va pentru aceasta lucrare si ca Dumnezeu sa aduca fondurile necesare indeplinirii acestei slujbe.

Pentru detalii despre cum ne puteti ajuta, vizualizati pagina „Donatii” pe acest sait (vezi meniul din stanga).

Oltenia – reparatii

Cateva case au nevoie de reparatii urgente, inainte de iarna.

Casele sunt din pamant. Gaurile de sobolani se vad prin peretele subred.

Tavanul e cazut in multe locuri.

O casa are chiar barba din tavan rupta in hol. Acolo locuieste o femeie vaduva, care nu are pe nimeni.

Pentru reparatii avem nevoie de ajutor financiar. Nu avem o suma, dar ajutorul tau este binevenit.

Voi prezenta un raport al urmatoarei misiuni acolo, aratand ce am facut. Reparatiile vor fi facute de meseriasi. Noi, impreuna cu tinerii, facem curatenie si pregatim camera de dormit astfel incat sa fie asa cum ar trebui sa fie unde doarme un om.

Voi prezenta si un raport financiar. Trimiteti banii prin Biserica noastra, pentru ca acestia sa fie preluati corespunzator si sa nu existe dubii in privinta folosirii lor. Pentru detalii despre cum puteti ajuta concret, vizualizati pagina „Donatii” pe acest blog (vezi meniul din stanga).

Multumim pentru implicarea ta!

Oltenia – ingrijire

Trecand prin sat, am ajuns in casa unei femei care locuieste singura. Am aflat de la o vecina ca nu este prea bine cu ea.

Nu ne-am asteptat insa, sa gasim o casa fara usa la intrare, iar pe femeia aceea cazuta la pat in paralizie (partea dreapta). Am aflat ca nu a mai mancat de 3 zile. Pe caldurile acelea, nu stiu cum a rezistat fara apa. Limba ei era uscata.

Misionarul de acolo s-a grabit sa-i dea apa de baut cu paiul. L-a recunoscut – fusese la biserica cu ceva timp in urma. Femeia nu poate vorbi, ci doar scoate niste sunete: „ta…ta…ta” si se loveste cu mana in piept. Apoi plange. Cutremurator.

Am descoperit ca facuse pe ea.

Ne-am mobilizat imediat (nu ne asteptam sa gasim o astfel de situatie). O sora de acolo impreuna cu o venica au schimbat-o si au mutat-o in alt pat care era in casa. Noi ne-am dus in Calafat sa cumparam pampers si alte cateva lucruri necesare. Cineva a fost rugat sa pregateasca mancare.

Am aflat ca cineva trebuia sa se ingrijeasca de persoana aceea, dar vine rar. Pastorul s-a ocupat sa gaseasca femeia aceea. Am discutat cu ea si am hotarat sa ii platim o suma de bani, lunar, pentru a se ingriji de femeia aceasta de pe pat. Ingrijitoarea a fost chemata la biserica a doua zi, unde a auzit Evanghelia, Dumnezeu a lucrat si ea s-a predat, impreuna cu alti oameni din sat.

Ioanca, femeia paralizata, are o pensie mica. Din pensie se poate cumpara de mancare pentru o luna. Dar, avem nevoie de o suma de bani, lunar, pentru a o plati pe ingrijitoare. Pastorul din loc a spus ca va merge sapamanal sa vada cum stau lucrurile.

Astfel, nevoile concrete, financiare, sunt:

250 lei/luna pentru ingrijitoare
100 lei/luna pentru pampers

Rugati-va pentru sufletul acestei femei. Pastorul deja i-a spus Evanghelia si a chemat-o la Cristos. O va mai face. Dincolo de toate vrem ca aceasta femeie sa fie mantuita. Cu tinerii vom merge acolo sa facem curat. Casa e din pamant si miroase greu. Sunt pureci si sobolani. O camera are peretele spart si acoperisul cazut. Rugati-va pentru urmatoarea calatorie misionara.

Oltenia 2009 – pe scurt

Biserica noastra se implica in misiune crestina in Oltenia, in zona Calafatului. Pentru detalii specifice, va rugam sa luati legatura cu noi prin intermediul saitului http://www.betleem.org

Prima calatorie misionara:
Impreuna cu fratele pastor Adi Condrea, am fost pentru prima oara in zona aceasta, intr-o seara de evanghelizare. Cu tinerii am cantat si am adus cateva incurajari, iar fr. Adi a predicat Evanghelia. Am facut doar pe drum 12 ore (dus-intors). Au fost cativa oameni care au ramas la sfarsit ca sa ne rugam pentru ei.

A doua calatorie misionara
Am fost impreuna cu Emil, Alice, Vio si Rut intr-o scurta misiune pentru 3 zile (la sfarsit de saptamana). Perioada: 17-19 Iulie 2009.

Am avut ocazia sa vestim Evanghelia de la om la om, chemand sufletele la mantuire.

Am avut, deasemenea, posibilitatea sa ajutam cateva familii sarace.

Am slujit in cadrul serviciilor divine. Cateva persoane s-au predat Domnului si au ales sa-L urmeze. Slavit sa fie Domnul!

Vazand nevoile de acolo, am hotarat ca ne vom intoarce, cu ajutorul si voia Domnului, sa ajutam. Motiv pentru care am initiat si acest blog. Nevoile sunt mari. Prezentarile pe care le facem aici au rol informativ pentru cei care doresc sa ne ajute in vreun fel in aceste demersuri.

Voi prezenta nevoile misiunii in Oltenia. Daca ne puteti ajuta, va rugam sa ne contactati in modul potrivit.

Newer entries »