Impreuna cu Emil, Alice, Vio si fetita noastra Rut (de sase saptamani la data aceea), am fost intr-o scurta calatorie misionara in Ciupercenii Noi, Oltenia.
Am plecat din Hateg, Vineri, 17 Iulie 2009. Fiindca nu am prea avut timp sa organizam prea mult deplasarea aceasta, parea ca nu vom realiza ceva acolo. Asa ne gandeam.
Trecand prin Craiova, l-am luat si pe pastorul care e misionar in satul unde am vrut sa ajungem. El a fost in spital cateva zile. Cand a aflat ca vrem sa venim s-a hotarat sa se externeze si a insistat sa venim. Desi analizele i-au iesit bine, nu se simtea prea bine. Oboseala se vedea pe chipul sau. Implicarea lui zilnica in a vorbi cu oamenii despre Dumnezeu a fost dovedita din plin in timpul cat am stat acolo.
Inca de Vineri, dupa ce am facut cateva cumparaturi pentru a avea ce sa mancam in timpul cat am stat acolo, am fost provocati de Caius (pastorul despre care ziceam), sa mergem prin sat sa vorbim cu oamenii. Asa am facut pana seara tarziu. O familie tanara ne-a invitat la ei, unde am discutat aproape doua ore despre Dumnezeu, suflet, mantuire, viata.
Sambata dimineata am reusit sa facem cateva pachete pentru oamenii mai saraci din sat, pe care urma sa-i vizitam. Restul zilei am fost prin sat, cautandu-i pe acesti oameni. Am gasit case din pamant, cu tavanul cazut, unele cu geamuri sparte. Oameni fara posibilitatea de a munci, singuri si saraci. Cazuri greu de descris, a unor vieti traite in singuratate si saracie.
Am gasit o femeie paralizata in pat. Facuse pe ea si de cateva zile nu mancase nici nu bause apa. Imediat Caius a luat apa si i-a dat. A vorbit apoi cu doua femei, vecine, care au schimbat-o. Noi am mers in oras (Calafat), sa cumparam Pampers pentru ea. Am luat si niste spirt si alte lucruri de pe o lista facuta in graba. Femeia aceasta, nu poate vorbi. Nu are pe nimeni. Caius a gasit pe cineva care sa o ingrijeasca in fiecare zi. El insusi va trece pe acolo cel putin saptamanal.
Casa acestei femei este din pamant. Usa de la intrare nu exista. Are trei camere, dintre care una este cu peretele exterior spart si tavanul cazut. Se vede cerul. Camera in mijloc e plin de haine si obiecte amestecate. Iar in a treia camera sunt doua paturi. Acolo doarme Ioanca, femeia aceasta de vreo 60 de ani. Aici este nevoie de curatenie. E plin de pureci. Fara sa vrem, am luat si noi si chiar in aceste zile apartamentul in care locuim este in carantina. Am stropit impotriva purecilor. Aceasta femeie si altii ca ea traiesc in aceste conditii mizere. Ea nici nu se poate misca de pe pat.
Apoi, am gasit o alta familie formata din trei persoane. Baiatul este de vreo 29 de ani, dar nu munceste niciunde. I-a cazut parul si transpira fie ca face, fie ca nu face efort. Au fost cu familia cateva zile la munca, putin mai departe. Cand s-au intors geamul camerei era spart de o piatra aruncata de oamenii rai. Casa lor e din pamant si vrem si aici sa facem curatenie si sa deratizam.
O alta femeie vaduva si singura sta cu tavanul sa cada pe ea. In hol o barna s-a rupt si tavanul e cazut in parte. Restul sta sa cada. Oricand fameia aceea este in pericol. Acolo trebuie sa ajutam si la reparatia casei.
O alta familie parasita de nepotii plecati si pe care nu-i mai intereseaza de cei care i-au crescut cu atat greu si dragoste, sta intr-o casa unde gaurile facute de sobolani sunt cat o mana sau un picior. Bate vantul cu usa inchisa. Inauntru nu am putut sta de miros. Probabil ca e un focar de infectie acolo. Afara era o patura pusa spre poarta, ca trecatorii sa nu-i vada pe cei doi soti batrani culcati in curte, pe o patura. Cu siguranta ca nevoia ca cineva sa se ocupe de situatia lor este mai mult decat urgenta. In inima noastra s-a ivit ideea de a forma o echipa de tineri si adulti cu care sa ne reintoarcem cat mai repede, sa-i ajutam.
Pe langa acestia toti, am mai vizitat o familie care locuieste tot intr-o casa de pamant. Ei muncesc sa achite casa, tocmai cumparata. Femeia este credincioasa si il cauta de Dumnezeu. Copilul cel mic, la 9 ani, munceste toata ziua sa-si ajute tatal. Pentru astfel de copii noi am pregatit un dus. Dupa multa vreme s-au vazut si ei curati. Poate ideea aceasta nu inseamna prea mult in ochii lor, dar sunt oameni!
Astfel de oameni au nevoie de alimente, saptamanal. In colaborare cu oameni din satul acela, ei pot primi chiar si o masa calda de a caror costuri sa ne ingrijim noi. Toate aceste ganduri si altele ne-au trecut prin minte in timp ce vedeam aceste cazuri si simteam starea de fapt a realitatii imediate ce ne inconjura.
In acelasi timp, am avut ocazia sa vestim Evanghelia mantuirii oamenilor din acel sat. Multi au auzit-o in timp ce treceam pe langa ei pe drum. Unii au auzit-o la Biserica Baptista din sat, unde cativa din cei prezenti au inteles-o si au ales sa creada in Isus Cristos, pentru a-si mantui sufletul. Si acest Isus Cristos este Cel care ne cheama sa dam o mana de ajutor, un pahar de apa, o bucata de paine si chiar mai mult. Facand aceasta, Lui ii facem. Dar oamenilor si noua, caci „e mai ferice sa dai, decat sa primesti”, zicea Mantuitorul.
Multi copii din sat nici nu au timp sa se joace, sau nu au vazut prea des o jucarie. E nevoie pentru multi ca un dus sa fie amenajat si ei sa aiba posibilitatea sa-si faca baie singuri. E nevoie de haine, paturi si jucarii. E nevoie de dragostea oamenilor care ar putea merge acolo sa Il arate pe Cristos. E nevoie de intelegere, de cineva carora ei sa se descarce si pe umarul carora sa planga. E nevoie de alimente si materiale de constructii.
Am inteles ca avem o posibilitate sa aratam dragostea crestina, ajutand semeni de-ai noastri care traiesc ca niste animale. Vecinilor nu le pasa, unii ii urasc asa de mult ca le sparg si geamurile ce le-am mai ramas. Dar Dumnezeu Si-a dat Fiul pentru astfel de oameni. El a venit sa caute si sa mantuiasca „ce era pierdut”. Am gasit niste oameni „pierduti” si trebuie sa facem totul ca sa-i regasim.
Cu Dumnezeu!
Blog de misiune creștină 